9. Vinul de Murfatlar

Regiunea viticolo
Murfatlar se află situată în Dobrogea, la vest de Constanţa. Poziţia
locului este o pantă puţin înclinată spre miazăzi şi însumează în
total circa 100 ha de plantaţii. Terenul este format din nisip
maritim , în amestec cu aluviuni şi din substratul calcaros, de
provenienţă sarmatică, cu putere de în călzire mare.
Soiurile care se
cultivă în regiune sunt : Pinot Gris, Riesling italian, Muscat
Ottonel, şi Sauvignon care, sub influienţa căldurii şi a umezelii
din Valea Carasu, ajun la o supracoacere şi chiar la o stafidare
parţială.
Culesul strugurilor se face în luna octombrie, alegând
strugurii stricaţi şi cruzi, care se separă. Strugurii culeşi se
trec prin zdrobitori, apoi se presează, iar mustul se tratează cu
bioxid de sulf şi se fermentează cu drojdii selecţionate.
Fermentaţia durează circa o lună de zile, din cauza procentului
ăăăde zahăr, până la 28-30 %. În cvele mai multe cazuri, vinurile de
Murfatlar fermentează apraoape complet, atingând tăria alcoolică de
15-16 ° volumetrice şi rămânând numai cu urme de zahăr. În general,
aceste vinuri se caracterizează prin : tărie alcoolică ridicată,
dulceaţă plăcută, aspect auriu cenuşiu şi buchet foarte ponunţat
amintind de mirosul de toporaşi.
|