|
Faptul că alcoolul este un dar al zeilor este o credinţă persistentă
de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tămăduitor al
bolilor, un tonic pentru sănatate, un întăritor în caz de tristeţe
sau depresie şi o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul
era incriminat, iar beţivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu,
erau priviţi ca nişte păcătosi. Alcoolul a fost acceptat in timp ce
alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviţi ca alcătuind o
nefericită minoritate de persoane cu o personalitate slabă, victime
ale propriei lor lipse de tărie. In 1956, la mai mult de douăzeci de
ani după înfiinţarea “Alcoolicilor Anonimi”, Asociaţia Medicală
Americană” a recunoscut alcoolismul ca fiind o afecţiune ce creează
dependenţă, deşi fusese caracterizată astfel înca din secolul al
XIX-lea.Există două tipuri de afecţiuni raportate la alcool:
alcoolismul de tip “gamma” si cel de tip “delta”. Comună ambelor
tipuri este “toleranţa”, ceea ce se referă la faptul că organismul
devine din ce in ce mai puţin expus efectelor consumului susţinut de
alcool şi “adaptarea metabolismului”, ceea ce presupune faptul că
organismul îşi modifică procesele metabolismului pentru a le adapta
prezenţei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependenţa fizică şi
simptome specifice.Alcoolicul de tip gamma manifestă din momentul în
care incepe sa bea, o incapacitate de a controla cantitatea de
alcool consumata, fiindu-i specifică şi alternanţa de perioade de
mare consum de alcool şi perioade de abstinenţa. Pe de alta parte,
alcoolicii de tip delta sunt de obicei incapabili să se abţina de la
consumul de alcool. Ei beau, in general, cantităţi mai mici de
alcool decat cei de tip gamma şi sunt astfel mai “treji”, dar
consumul acestor băuturi continuă întreaga zi.
|
